08 mai 2009

Esti ceea ce indraznesti!

Undeva în trecut, pe când eu mărturiseam că am găsit în munte un loc în care să-mi împlinesc dorurile, cineva mi-a adresat retoric, o întrebare: "De ce mai există şi restul lumii, în afară acestui loc (în care să ne putem împlini dorurile)? Şi de ce nu începem de acolo fiecare călătorie? De ce ne-am obişnuit să trăim ca străini în locurile fără sens în care ne găsim aruncaţi?"
Hm... locurile fără sens în care ne trezim aruncaţi, poate că sunt însuşi drumul nostru. Dacă nu trăim puţin în aceste locuri nu avem cum să le cunoaştem şi să ştim dacă sunt sau nu lipsite de sens. Dar, întradevăr, e de condamnat să trăim din obişnuinţă în locuri în care ne simţim străini. Dar de ce, totuşi, facem aşa!? Momentan nu am răspunsul. Peste ani, când cu voia Domnului şi cu vrerea mea poate voi descoperi acest răspuns, vi-l voi spune.

Alţii, mă invidiază pentru norocul meu de a fi descoperit toate aceste locuri minunate din munţi (de parcă n-ar fi meritul meu că merg acolo - spre deosebire de ei, ghinionişti, eu am câştigat mersul pe munţi la loto) şi de a fi cunoscut oameni cu aceleaşi pasiuni, alături de care să pot trăi asemenea experienţe!
Ceea ce am eu de spus în această privinţă, este că atunci când urmezi un drum, e imposibil să nu întâlneşti alţi oameni care să urmeze, măcar şi pentru scurtă vreme, acelaşi drum, ca tine. Atunci când descoperi cine eşti cu adevărat, sau măcar începi să ai o idee şi zăreşti o potecă ce seamănă cu drumul tău în viaţă, dacă ai curajul şi încrederea să o urmezi, e imposibil să nu întâlneşti alţi oameni, cu acelaşi scop şi ideal. Dar concentrarea prea mare a unora, asupra unor lucruri pe care societatea le impune, precum şi stresul şi oboseala continuă, îi înstrăinează de fapt de lucrurile simple care i-ar putea face cu adevărat fericiţi. Şi nu mai au puterea decât să îi invidieze pe alţii. Căci ştiu că mulţi dintre cei care mă invidiază, nu s-ar urni din loc, să urce munţii cu rucsacul în spate, chiar dacă li s-ar ivi ocazia.

Atunci când ai anumite pasiuni, e imposibil să nu găseşti oameni cu aceleaşi pasiuni ca şi tine. Când spui că nu ai cu cine să faci ceea ce îţi doreşti, mie îmi sună ca o scuză pentru faptul că nu îndrăzneşti să fii sau să faci ceea ce visezi. E ca şi cum ai da vina pe soartă că ai picat un examen pentru care n-ai învăţat, pentru că n-ai avut cu cine să te meditezi. Sau poate că dorinţa de a face acel lucru despre care spui că nu ai cu cine să îl faci, nu te arde, nu este un foc mistuitor - e doar o scânteie, pe care aştepţi să o aprindă alţii. Anturajul, grupul de prieteni sau de amici, se face pe nişte criterii, care pot fi preferinţe muzicale, sportive, intelectuale, pasiuni comune, etc. Altfel, nu ai avea nici un motiv să te întâlneşti cu ei. Iar acel criteriu, pe baza căruia îţi alegi "anturajul" este de cele mai multe ori trăsătura esenţială a personalităţii tale. Aceea e pasiunea ta. Iar dacă n-ai cu cine să mergi pe munte, înseamnă că asta (încă) nu e pasiunea ta.

Pasiunea mea e muntele. O flacără care mă arde, mă mistuie. Trăiesc săptămâna cu gândul la weekend, să o iau din loc, spre înălţimi (chiar dacă nu reuşesc intodeauna). Şi astfel am întâlnit oameni cu aceleaşi pasiuni. Şi chiar dacă această pasiune nu a fost deca o scânteie, am sporit-o eu, am aprins-o. Şi da, aşa e, până când mi se vor împlini şi alte vise, sunt conştient că de ceva timp încoace, trăiesc mereu unul... fără de care, n-aş fi Claudiu Crăciun. Cunosc comorile munţilor.

Eşti ceea ce îndrăzneşti!

Şi am mai învăţat ceva, pe munte: cu cât urci mai sus, cu atât întâlneşti mai puţini oameni. La fel e şi în viaţă...

_________________________________

Pozele mi le-a facut Radu Diaconescu, pe Valea Morarului, într-o tură despre care voi povesti curând.

4 comentarii:

Cristina Andrieş spunea...

mai povesteşte - bifat

Şi apropo. Bună concluzie. Bună rău.

romeo spunea...

Faina ideea blogului tau.Felicitari! Oho,dupa 20 si ceva de ani de umblat prin munti ar fi ceva sa-mi pot reaminti si asterne toate turele si intamplarile placute sau mai putin placute...Numai bine si mult spor la treaba in continuare!

Claudiu Craciun spunea...

eu sunt abia in al 9-lea an de mers pe munte, si nici macar nu visez ca as putea relata aici toate turele si intamplarile...
Voi scrie insa despre cele mai recenta (poate, daca voi avea timp), precum si despre cele trecute, dar care mi-au ramas bine intiparite in minte, din diverse motive.

Andreea spunea...

Buna...intamplator am dat peste blogul tau.Si eu sunt o pasionata a calatoriilor si a muntelui .
PS:E trist ca in ziua de azi ,,Vedem multa lume dar tot mai putini oameni.''