24 ianuarie 2008

Zvon de singuratate

Si iar incepe sa bata un vant de plecare prin mintea mea. Vine tocmai din departari, de sus, de pe creste, din bezna noptii si aduce cu el zvon de singuratate. Oare cat timp va mai bate? Deie Domnul sa bata pana la moarte! Ce bucurie sa lasi pamantul de sub picioare in urma si sa pleci! Sa tai sforile care te leaga de certitudine si sa pornesti. Sa privesti in urma ta si sa vezi oamenii si locurile pe care le iubesti cum se indeparteaza!
Dumnezeul meu este un locuitor al muntilor: sever, necrutator, invelit cu piei de fiara salbatica, ucisa de mana lui, cu securea la cingatoare, un barbar iesit din salbaticie. Cu securea isi croieste drum spre nima mea si incearca sa intre.